tirmagazin3

tirmagazin3

Șoc. Se închide Podul Agigea

Traficul rutier pe podul de la Agigea este oprit până în 25 mai, pentru lucrări care vizează cablurile de susţinere şi montarea elementelor rosturilor de dilataţie ale podului, Canalul Dunăre-Marea Neagră putând fi traversat în această perioadă pe Podul Apolodor, aflat la o distanţă suplimentară de doar 2,8 kilometri.

Mercedes, cea mai vândută mașină de lux din România

Piaţa de automobile premium a crescut odată cu restul pieţei în ansamblu, apetitul românilor pentru maşini mai scumpe şi mai bine echipate fiind cunoscut din perioada de dinaintea crizei. Chiar dacă pe întreg trimestrul 1 creşterea segmentului premium a fost sub cel al întregii pieţe (19% faţă de 27%), în luna martie înmatriculările de automobile premium au păstrat ritmul, reuşind cu cele 13,6 procente să depăşească creşterea de pe toată piaţa auto din România, scrie Profit.ro.

Companie aeriană recrutează din România

Ryanair va organiza un proces de recrutare pentru 100 de membri de echipaj, inclusiv în România, prin intermediul firmei Crewlink.
Compania va organiza sesiuni de recrutare în următoarele oraşe: Timişoara (17 mai), Cluj-Napoca (31 mai), în Iaşi (7 iunie) şi Bucureşti (9 iunie).

Abonează-te la acest feed RSS

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.