tirmagazin3

tirmagazin3

EXCLUSIV INTERVIU. Vicepreședintele UNTRR CONSTANTIN ISAC: „Sub lozinca protecţiei faţă de dumpingul social, politicile economice vest-europene promovează un protecţionism pe față"

Vicepreşedintele Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), Constantin Isac, ne-a acordat un interviu în care vorbeşte despre provocările şi problemele stringente ale industriei.

Care este starea transportului rutier din România în anul 2017?

Cel mai bun barometru în industria de transport rutier îl reprezintă vânzările de camioane noi şi second-hand, iar trendul arată o creştere a vânzărilor pe primele 4 luni cu cca 3,5%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în special SH, conform cifrelor raportate de APIA, ceea ce ne indică o creştere a transportului rutier. E drept că unele dintre aceste camioane înlocuiesc o parte din flotele învechite iar diferenţa înseamnă creşterea acestor flote. Pentru o imagine cât mai corectă, trebuie să mai dau câteva detalii. În ulitmii ani, deşi descurajată de scandalul tarifelor RCA (binecunoscut dumneavoastră şi cititorilor şi asupra căruia voi mai reveni!), industria de transport a crescut în special pe flote care lucrează preponderent în afara ţării. În schimb, în ţară evoluţia a fost mult mai lentă, situaţie cauzată în special de lipsa acută de investiţii majore, cum sunt cele în infrastructura rutieră, cale ferată, energetică ș.a.m.d.

Abonează-te la acest feed RSS

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.