TIR încărcat cu chipsuri, distrus într-un incendiu

TIR încărcat cu chipsuri, distrus într-un incendiu

Un TIR încărcat cu chipsuri a luat foc, joi, în municipiul Giurgiu, la faţa locului deplasându-se mai multe echipaje de pompieri. Autovehiculul a ars în întregime, dar nu s-au înregistrat victime. Autovehiculul se deplasa către frontieră şi era condus de un cetăţean bulgar.


Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu, pomperii au fost solicitaţi să intervină, joi, după ce un TIR a luat foc pe Şoseaua Prieteniei din municipiul Girgiu.

La faţa locului s-au deplasat trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj de descarcerare. TIR-ul era încărcat cu chipsuri, iar până la sosirea echipajelor de intervenţie a ars în totalitate. Şoferul autovehicului, un cetăţean bulgar, a ieşit din maşină, când a izbucnit incendiul, aşa că nu s-au înregistrat victime.

 

TIR-ul se deplasa către frontieră în momentul când a luat foc, iar pompierii au stabilit că flăcările au pornit de un scurtcircuit.

Traficul în zona incidentului a fost restricţionat până la stingerea flăcărilor.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.