Un biciclist a murit după ce a fost lovit de camion
Un biciclist și-a pierdut viața luni dimineață, la Satu Mare, după ce a fost izbit în plin de un TIR, condus de un bărbat din Bihor.
- Publicat în News
Un biciclist și-a pierdut viața luni dimineață, la Satu Mare, după ce a fost izbit în plin de un TIR, condus de un bărbat din Bihor.
Registrul Auto Român estimează o scădere de aproape 10% a veniturilor totale, până la 401,8 milioane lei, şi cu 16% a profitului brut, la 127,68 milioane lei, potrivit proiectului privind bugetul de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2020.
Actualizare știre- IPJ Neamț: Din cercetările preliminare efectuate de polițiștii Serviciului Rutier Neamț a reieșit că, în timp ce un bărbat de 33 de ani, din Iași, conducea un autoturism pe strada Libertății din Roznov la intersecția cu DJ 156 A, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui ansamblu de vehicule condus de un tânăr de 27 de ani, din Girov, cu care a intrat în coliziune.
În urma impactului, 5 persoane cu vârste cuprinse între 6 și 46 de ani, au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Drumul naţional 7 a fost blocat în acest weekend, după ce un TIR a derapat şi a lovit un stâlp de înaltă tensiune. Se pare că vehiculul cu gabarit ridicat a rămas blocat transversal pe carosabil. Evenimentul rutier a avut loc în zona localităţii Călineşti din judeţul Vâlcea. Șoferul ar fi suferit leziuni minore, primind îngrijiri medicale la faţa locului.
Un șofer profesionist român a fost atacat de colegi români care-i furau motorina din rezervor, în parcare, în Franța. Alți colegi l-au sfătuit să-și cumpere pistol.
În cel de-al patrulea episod al sezonului 02 al serialului viral "CONTROALELE ISCTR", trei șoferi profesioniști sunt verificați de inspectori.
O întrecere între doi șoferi putea sfârși tragic, după ce unul dintre ei a efectuat o manevră extrem de periculoasă. S-a întâmplat zilele trecute pe DN 13, Brașov-Sighișoara, în zona Pădurea Bogății, iar momentul a fost filmat.
Thomas Hilse, președintele IVECO brand, a vorbit la cel de-al 8-lea Congres Gasnam şi a evidenţiat că „drumul companiei IVECO către neutralitatea carbonului începe cu gazul natural, continuă cu LNG (Gaz Natural Lichefiat), podul către hidrogen, iar Bio-LNG este propulsorul până la destinația finală: o gamă completă de soluții pentru mobilitate ecologică.”
Un grav accident de circulație, care a avut loc aseară la ieșire din orașul Năsăud, a dus la moartea a doi bărbați, de 36, respectiv 50 de ani
Drumul naţional 7 este blocat, sâmbătă dimineaţă, în zona localităţii Călineşti din judeţul Vâlcea, după ce un TIR a derapat şi a lovit un stâlp de înaltă tensiune, rămânând apoi blocat transversal pe carosabil.