5 camioane cu produse second-hand oprite la Vamă. Ce probleme aveau Recomandat

5 camioane cu produse second-hand oprite la Vamă. Ce probleme aveau

Cinci camioane încărcate cu produse declarate second-hand, aduse din trei ţări europene, au fost blocate să intre în ţară pe la frontiera de vest, după ce autorităţile au constatat că este vorba de deşeuri, pentru care nu existau documente de import.

Camioanele sunt înmatriculate în Germania şi în ţara noastră şi au fost verificate la Punctele de Trecere a Frontierei Nădlac II, Turnu şi Borş II. Şoferii sunt toţi români şi au declarat că transportă produse second-hand.

‘Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatului Judeţean Bihor şi Arad din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu şi Protecţiei Consumatorului Bihor şi Arad. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarele erau de fapt încărcate cu 36.295 kilograme de deşeuri, constând în diverse bunuri, panouri fotovoltaice, haine, cauciucuri şi biciclete second-hand care proveneau de la societăţi comerciale din Austria, Germania şi Polonia, pentru firme din România’, a informat, luni, Poliţia de Frontieră Arad.

Pentru că şoferii nu aveau documente de introducere în ţară a deşeurilor, transporturile au fost blocate la graniţă, ulterior fiind întoarse la expeditori

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.