Un camion a lovit un cap de pod și s-a răsturnat. Șoferul a murit
- Publicat în News
Un accident de circulație s-a petrecut vineri dimineața pe DN1 în zona stației CFR Veștem.
Un accident de circulație s-a petrecut vineri dimineața pe DN1 în zona stației CFR Veștem.
Astăzi, 4 iunie, cu puțin înainte de ora 15, la Oglinzi, un camion a fost grav avariat și remorca aproape s-a desprins de cabină, în timp ce șoferul a frânat.
Un camion încărcat cu intestine de găină s-a răsturnat, luni, pe DJ 203B, între comunele Manasia şi Gârbovi, o parte din marfă împrăştiindu-se atât pe carosabil, cât şi în afara lui.
"Salvatorii din cadrul Detaşamentului de pompieri Urziceni au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD la un accident rutier produs pe DJ 203B, în care a fost implicat un camion care a părăsit partea carosabilă", se arată într-un comunicat de presă al ISU Ialomiţa.
În urma accidentului a rezultat o victimă, respectiv şoferul camionului, care a primit îngrijiri la faţa locului de la echipajul SMURD prezent la intervenţiei.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor la locul accidentului, precum şi curăţarea carosabilului.