A intrat cu mașina pe contrasens și a lovit o autoutilitară. Nu a avut nicio șansă

A intrat cu mașina pe contrasens și a lovit o autoutilitară. Nu a avut nicio șansă

Şoferul unui autoturism, un bărbat de 60 de ani din Bucureşti, a murit după ce a intrat pe contrasens şi s-a izbit de o autoutilitară, pe DN 6.

"Un bărbat în vârstă de 60 de ani, din municipiul Bucureşti, în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, către Alexandria, în afara oraşului Mihăileşti, a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă regulamentar de către un bărbat de 53 de ani, din municipiul Bucureşti. În urma evenimentului rutier, a rezultat decesul bărbatului de 60 de ani şi rănirea conducătorului autoutilitarei, care a fost transportat la o unitate spitalicească din municipiul Bucureşti pentru acordarea de îngrijiri medicale", a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al IPJ Giurgiu, Emanuela Sârbu.

La faţa locului au intervenit pompierii din cadrul Gărzii de Intervenţie Mihăileşti, care au constatat faptul că bărbatul în vârstă de 60 de ani era încarcerat. Acesta a fost extras din autoturism în stop cardio-respirator şi preluat de echipajul SAJ dar, după aplicarea manevrelor de resuscitare, echipajul medical a declarat decesul.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.