Un șofer ucrainean de camion i-a mulțumit colegului său român pentru ajutorul din „criza refugiaților” Recomandat

Un șofer ucrainean de camion i-a mulțumit colegului său român pentru ajutorul din „criza refugiaților”

Un șofer de TIR a povestit pe pagina lui de Facebook că a fost nevoit să oprească într-o parcare din Germania, din cauza unei defecțiuni. În timp ce aștepta ajutor, un alt bărbat s-a apropiat de el și a făcut un gest neașteptat, care l-a lăsat fără cuvinte.

“Astăzi am fost nevoit să opresc de urgență într-o parcare din Germania, mai exact autostrada A7 între Ulm și Memmingen. S-a spart un furtun și am pierdut toată apa din radiator.
După ce am rabatat cabina am observat care e problema și am chemat un service mobil. Între timp și-a făcut apariția un bărbat la vreo 50 de ani și mă întreabă dacă sunt român. Eu îi răspund în engleză că da, el mă întreabă dacă vorbesc ucraineană sau rusă. Eu îi răspund că nu pe un ton mai iritat deja că mă întrerupea din muncă.
Se ia omul și pleacă și vine înapoi cu un borcan de mâncare și câteva bucăți de pâine. Cu lacrimi în ochi îmi spune:
You help Ucraina, I help you. După care pleacă înapoi la camion.
Am încercat să îi spun că nu am nevoie de mâncare dar de fiecare dată mi-a răspuns, cu mâna pe inimă: please take it, please take it.
Dacă am reușit să facem ceva în ultimele săptămâni, am reușit să spălăm imaginea României. Cu toți străinii cu care am vorbit au avut doar cuvinte de laudă la adresa noastră”, este mesajul publicat de acesta pe Facebook.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.