tirmagazin3

tirmagazin3

DRUMUL EXPRES BRĂILA-TULCEA, ȘASE ANI DE PROMISIUNI MĂREȚE

 

Pe hârtie toate proiectele de infrastructură arată la fel: foarte bine.

„CNAIR, în calitate de Beneficiar al finanțării, și Ministerul Transporturilor au convenit, în data de 29.11.2019, încheierea Contractului de Finanțare nr.52 pentru proiectul "Elaborare Studiu de fezabilitate și Proiect Tehnic de Execuție pentru obiectivul Drum Expres Brăila (Jijila) - Tulcea (Cătăloi)”, în vederea acordării finanțarii nerambursabile alocată prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020.
Obiectivul general al proiectului este îmbunătățirea competitivității economice a României prin dezvoltarea infrastructurii de transport care facilitează integrarea economică în UE, contribuind astfel la dezvoltarea pieței interne cu scopul de a creea condițiile pentru creșterea volumului investițiilor, promovarea transportului durabil și a coeziunii în rețeaua de drumuri europene.
Rezultatul așteptat al proiectului este întocmirea Studiului de Fezabilitate și a Proiectului Tehnic de Execuție.
Valoarea totală a proiectului este de 22.870.639,08 lei și va fi finanțat prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020 astfel: 85% contribuția Uniunii Europene din Fondul European de Dezvoltare Regională - 16.426.956,14 lei, 15% contribuția proprie - 2.898.874,62 lei, restul de 3.544.808,32 lei reprezentând cheltuieli neeligibile inclusiv TVA.
Durata proiectului: Perioada de implementare a proiectului este de 27 luni, respectiv, între data de 01.07.2020 și 30.09.2022 la care se adaugă, dacă este cazul, și perioada de desfășurare a activităților proiectului înainte de semnarea Contractului de Finanțare, conform regulilor de eligibilitate a cheltuielilor.”, a anunțat Compania.

Autoritățile locale mobilizate
Prima oară autoritățile și-au dat seama că au nevoie de un asemenea drum în urmă cu șase ani.
„Autoritățile din regiunea Brăila-Galați-Tulcea s-au pus serios pe treabă și au semnat deja primul proiect comun, cel de-al doilea urmând a fi semnat în cel mai scurt timp. Este vorba despre două drumuri, dintre care unul expres ce va costa în jurul la 100 milioane euro.
Plini de zel și ambiție, primarii și președinții CJ din cele trei zone au decis să lase deoparte ambițiile personale și luptele politice în favoarea dezvoltării proiectului “Dunărea de Jos”. În urmă cu scurt timp, a fost semnat și primul proiect de infrastructură ce are ca rol alipirea întregii zone la culoarele europene.
“Am semnat primul proiect ca și propunere pe zona aceasta Brăila-Galați-Tulcea. Este vorba de un drum care leagă zona noastră până la drumul Secuiesc și ne înțepăm în felul acesta de culoarele europene. Plecăm de la ideea că trebuie să avem elemente de infrastructură majore și cred că deja am pus o bază”, declara Gheorghe Bunea Stancu, președintele Consiliului Județean Brăila, în 2013.
De atunci, acest proiect a bătut pasul pe loc.

Abonează-te la acest feed RSS

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.