tirmagazin3

tirmagazin3

ASF are un nou șef

Deputatul PSD Leonardo Badea, validat de Comisiile parlamentare de buget-finanţe pentru funcţia de preşedinte al ASF, a declarat luni că este necesară o poliţă RCA corectă şi trebuie protejate interesele consumatorilor.

UNTRR solicită Guvernului francez să aplice principiul care prevede plata egală pentru aceleași servicii în același loc și transportatorilor rutieri străini

Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită Guvernului francez să aplice costul de referință al Comitetului Național Rutier francez (cnr.fr) și transportatorilor rutieri străini care efectuează operațiuni spre/dinspre sau cabotaj în Franța, prin respectarea, inclusiv pentru companii, a principiului care prevede plata egală pentru aceleași servicii în același loc.


Vă reamintim că în data de 10 iulie 2014 a fost adoptată în Franța, Legea nr.2014-790 privind lupta pentru combaterea concurenței sociale neloiale prin care este interzis conducătorilor auto să efectueze perioada de repaus săptămânal normală în cabina vehiculului. Nerespectarea acestei legi se consideră infracțiune și este pasibilă de amendă de 30.000 euro și un an de închisoare. Totodată, începând cu 1 iulie 2016, Franța a impus companiilor de transport rutier străine, prin legea Macron, să-și plătească șoferii cu salariul minim francez care se ridică la 9,76 euro brut pe oră.

Toate aceste măsuri conduc la creșterea costurilor de operare ale transportatorilor români și estici, cu scopul de a le reduce competitivitatea și în final a-i elimina de pe piață. Guvernul Franței urmărește astfel să își protejeze proprii transportatori și angajați, în detrimentul pieței unice UE.

În acest sens, UNTRR solicită autorităților franceze să nu mai aplice legislația în mod selectiv, iar transportatorii rutieri străini să beneficieze de aceleași drepturi precum firmele de transport franceze, cum ar fi legea costului de referință. Potrivit Comitetului Național Rutier francez (cnr.fr), camioanele franceze de 40 de tone cu prelată și frigorifice au cost de referință de circa 1,25 euro/km și respectiv 1,35 euro/km la care se adaugă marja firmei de cel puțin 0,15 euro/km, fiind cunoscut că firmele franceze lucrează cu tarife de peste 1,5 euro/km.

Solicităm suportul Ambasadei Franței la București și suportul Ambasadei României la Paris în vederea obținerii unor răspunsuri din partea noului Guvern Francez, în măsura în care într-adevăr, noul Președinte, noul Parlament și noul Guvern din Franța se diferențiază față de cele anterioare, așa cum s-a prezentat până în prezent.

Firmele de transport rutier din România merg în Franța cu 1 euro/km, iar cu un șofer pe camion se pot parcurge în Europa de Vest, cu respectarea tuturor cerințelor legale, minimum 12.000 km lunar. Dacă firmele din România care lucrează pe aceleași relații ar obține tarif cu 0,5 euro/km mai mare - ar rezulta un plus de 6.000 euro lunar, din care ar avea cu ce plăti în plus și șoferul și locul de cazare.

UNTRR a trimis mai multe adrese oficiale către autoritățile franceze cu privire la principiul care prevede plata egală pentru aceleași servicii în același loc, dar Guvernul francez nu a răspuns solicitărilor industriei transporturilor rutiere din România, spre deosebire de oficialii germani, care chiar dacă nu împărtășesc aceleași opinii, cel puțin dau dovadă de profesionalism și formulează scrisori oficiale argumentate la solicitările transmise de UNTRR. Pe această cale, dorim să mulțumim ambasadei Germaniei la București pentru sprijinul acordat în cadrul dialogului dintre UNTRR și autoritățile germane, chiar dacă punctele de vedere sunt divergente în acest moment pe subiectele abordate.

Abonează-te la acest feed RSS

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.