Logo
Imprimă această pagină

Coada de camioane care așteaptă să iasă la vama Giurgiu are 8 kilometri

Coada de camioane care așteaptă  să iasă la vama Giurgiu are 8 kilometri

Camioanele care ies din ţară prin PTF Giurgiu-Ruse, Bulgaria, au de aşteptat 60 de minute, coada de TIR-uri ajungând, joi, la aproximativ opt kilometri pe prima bandă de mers a DN 5 Bucureşti-Giurgiu.

Potrivit ITPF Giurgiu, în ultima perioadă a crescut numărul TIR-urilor care tranzitează PTF Giurgiu, ceea ce a dus la creşterea timpului de aşteptare pe arterele destinate acestor autovehicule. Astfel, timpul de aşteptare pentru camioane la ieşirea din ţară este de 60 de minute, iar la intrarea în ţară, de 40 de minute.

Totodată, la PTF Giurgiu sunt derulate şi activităţi pentru încasarea taxei de pod, ceea ce îngreunează formalităţile de ieşire din ţară pentru camioane, iar la acest fapt se adaugă şi suspendarea temporară a circulaţiei autovehiculelor cu masa mai mare de 3,5 tone pe reţeaua de străzi a oraşului Silistra, motiv pentru care aceste mijloace de transport s-au îndreptat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră preponderent prin PTF Giurgiu şi PTF Calafat.

Pentru autoturisme, timpul de aşteptare este de zece minute atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară.

Articole înrudite

Copyright © Tirmagazin.ro. Toate drepturile rezervate.