Accident pe Centura Oradea între două camioane
- Publicat în News
Accidentul a avut loc marți, 1 noiembrie, în jurul orei 12:00.
Accidentul a avut loc marți, 1 noiembrie, în jurul orei 12:00.
Intrarea în Schengen ne va schimba viața în mod pozitiv. Ideal ar fi fost să fi avut deja construite autostrăzi, deoarece beneficiile le-am fi văzut mai repede. Oricum ar fi, cel mai probabil vom vedea o creștere a economiei și prețuri mai bune la produsele importate. Să nu uităm că noi consumăm mult produse din import.
Circulaţia autovehiculelor cu masa maximă admisă mai mare de 7,5 tone, cu excepţia celor destinate transportului de persoane, va fi închisă începând din 4 noiembrie, ora 7:00, pe DN7, între Piteşti şi Râmnicu Vâlcea.
Conform unui comunicat al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, începând cu acea dată vor demara lucrările de punere în siguranţă a suprastructurii podului situat pe DN7 (km. 157+016) peste râul Topolog, localitatea Milcoiu, judeţul Vâlcea.