Administrator

Administrator

UniCredit Leasing Rally Team își face debutul internațional

UniCredit Leasing Rally Team prin echipajul Adi Teslovan/Cseh Vajk Imre concurează la finalul acestei săptămâni în prima sa etapă internațională, Transilvania Rally – Cluj 5-6 mai. Evenimentul de la Cluj-Napoca strânge la start echipaje din 11 țări și reprezintă prima etapă a Tour European Rally, competiție desfășurată în 6 țări europene și cea de-a doua etapă a Campionatului Național de Raliuri.

ALIN ŞERBĂNESCU, PURTĂTOR DE CUVÂNT CNAIR: "NICIO ŢARĂ NU SE POATE DEZVOLTA ÎN LIPSA UNEI INFRASTRUCTURI PUTERNICE"

“Aş începe şi eu cu un proverb chinezesc, care spune că un un drum de 1000 de mile începe cu primul pas. Este un proverb despre tenacitate, dar acest proverb mai are două componente pentru ca rezultatele tenacităţii să se vadă –drumul şi vehiculul. Pot spune că CNAIR este pe deplin conştient de rolul pe care îl are, atât pentru a atinge obiectivele economice şi sociale ale României, cât şi pentru a-şi îndeplini misiunea cu tenacitate şi responsabilitate. De-a lungul vremii am făcut şi multe greşeli, pe care le-am recunoscut, le-am trecut şi din care am învăţat. Suntem conştienţi de faptul că nicio ţară nu se poate dezvolta fără să aibă o infrastructură puternică. Dacă ne uităm în istorie, marile imperii au fost construite pe infrastructură şi nu pe armată. Au învins ţările care au avut cea mai bună infrastructură şi au fost în stare să o administreze şi să o întreţină.

Abonează-te la acest feed RSS

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.