VIDEO Cum arată Podul de la Brăila cu 24 de ore înainte de inaugurare

VIDEO Cum arată Podul de la Brăila cu 24 de ore înainte de inaugurare

Podul peste Dunăre de la Brăila, cel mai important proiect de infrastructură din România va fi inagurat mâine, cu un an și jumătate întârziere față de termenul inițial din contract.

Supranumit Golden Gate de România, podul peste Dunăre de la Brăila va fi dat în circulaţie joi, 6 iulie, mai întâi pe varianta Măcin(jud.Tulcea), iar până la sfârșitul anului va fi dată în folosință și varianta Jijila (20 de km). Investiția de 500 de milioane de euro face parte din rețeaua transeuropeană de transport și face legătura între Brăila și Tulcea.

Lungimea totală a drumurilor (inclusiv podul) este de 23,413 km și cuprinde două secțiuni: drumul principal Brăila - Jijila, cu o lungime 19,095 km și drumul de legătură cu DN22 Smârdan - Măcin, în lungime de 4,328 km. În primii cinci ani de la darea în folosință, șoferii nu vor plăti nicio taxă.

Defecțiuni tehnice la câteva săptămâni distanță de la inaugurare


La testele statice și dinamice la care a fost supus Podul de la Brăila, de peste Dunăre, care au avut loc începând cu 12 iunie 2023, mai multe toroane, cabluri împletite din mai multe fire care susțin greutatea podului, s-au rupt.

Acest lucru ridică alte semne de întrebare cu privire la calitatea lucrărilor executate, întrucât podul va fi intens folosit de către autovehiculele de mare tonaj.

„Se pot estima între 4 și 10 remedieri de îmbinări de fire în fiecare din cele patru camere superioare ale celor două Blocuri de Ancorare", potrivit unui document postat de tirmagazin.ro


CAMION FEST CEFIN 2023


VERSUS S03E01

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.