VIDEO Avion, filmat în timp ce rulează pe o şosea din Prahova şi apoi decolează Recomandat
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
- Video
Un avion de mici dimensiuni a fost filmat în timp ce rulează pe o şosea cu o bandă pe sens şi decolează, şoferii mai multor autovehicule fiind nevoiţi să tragă pe dreapta sau chiar să iasă de pe drum pentru a evita impactul. După apariţia imaginilor în spaţiul public şi a informaţiei că totul s-ar fi petrecut pe un drum din Prahova, Poliţia acestui judeţ anunţă că nu a primit nicio reclamaţie în acest sens, dar că poliţiştii fac verificări.
În imaginile postate online şi filmate de un pasager al unui autoturism se vede avionul rulând pe un drum care pare unul judeţean, cu o bandă pe sens şi linie discontinuă care le separă.
După ce rulează pe şosea câteva sute de metri, timp în care mai mulţi şoferi sunt nevoiţi să tragă pe dreapta sau chiar să iasă de pe drum pentru a evita impactul, avionul se desprinde de sol.
În spaţiul public au apărut informaţii conform cărora că acestea au fost filmate în judeţul Prahova, în zona comunei Poienarii Burchii.
”Până la acest moment, la nivelul unităţii noastre nu a fost înregistrată nicio sesizare cu privire la aspectele ilustrate. În cauză, conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova a dispus efectuarea de verificări, în vederea clarificării situaţiei de fapt şi luării măsurilor legale în consecinţă”, transmite IPJ Prahova.
Video
Articole înrudite
- O încărcătură masivă s-a desprins de pe camion și a ucis 2 oameni
- Vom avea Drum Expres Cluj - Dej. Ce act s-a semnat?
- Vom avea Pod rutier peste Tisa, la graniţa dintre România şi Ucraina
- ANALIZĂ Infrastructura pentru mașini electrice e mult în urmă față de vânzările de mașini
- Accident rutier pe Autostrada Soarelui. Există și o victimă