VIDEO. Alba. Momentul șocant în care un șofer intră în plin într-un camion de gunoi Recomandat

VIDEO. Alba. Momentul șocant în care un șofer intră în plin într-un camion de gunoi

Un bărbat de 51 de ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce a intrat cu autoturismul într-un camion de gunoi.

Se pare că omul a pierdut controlul volanului și s-a dus glonț pe contrasens.

Accidentul s-a produs pe Drumul Național 74, la intrare în localitatea Șard. În imaginile surprinse de o cameră de supraveghere se vede cum autoturismul intră pe contrasens și izbește frontal mașina de gunoi.

Martor: „A intrat cu mașina drept în față la noi, el venea de către Alba, nu cred că a depășit, a intrat în fața noastră de nu a putut șoferul să îl evite".

În urma impactului, autoturismul a fost distrus, iar șoferul - un bărbat de 51 de ani - a rămas încarcerat.

După ce a fost scos din epava mașinii de către salvatori, a fost transportat la spital, în stare gravă. Între timp, polițiștii au început cercetările la fața locului.

Agent principal Andreea Alexe, purtător de cuvânt IPJ Alba: „Conducătorul autoutilitarei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă".

Din cauza accidentului, traficul rutier în zonă a fost blocat pentru câteva zeci de minute.


AIC DEALER OTOKAR


VERSUS S03E01

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.