Un camion s-a răsturnat după impactul cu un autoturism Recomandat
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Accident grav la Cheia, intre un TIR si un autoturism, petrecut luni noapte, în jurul orei 21:45.
Accidentul a avut loc pe DN1A, în zona mănăstirii Cheia, la km 149+500. Carosabilul era alunecos, din cauza precipitațiilor. Un autoturism condus de un tânăr de 20 ani, care mergea pe sensul de la Brașov către Ploiești, a intrat în coliziune cu un autotren condus de un bărbat în vârstă de 66 ani.
În urma impactului ambele vehicule au ieșit în afara părții carosabile. TIR-ul s-a răsturnat pe o parte. Conducătorul autoturismului a fost transportat la spital, pentru investigatii medicale de specialitate.
Niciunul dintre șoferi nu consumase băuturi alcoolice. (ziaruldeploiesti)