Noul Cod Rutier, modificat. Reguli care pot afecta șoferii, direct, de vehicule comerciale Recomandat

Noul Cod Rutier, modificat. Reguli care pot afecta șoferii, direct, de vehicule comerciale

Ordonanța adoptată joi de Guvern prin care s-au adus modificări și completări la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice a fost publicată, luna trecută, în Monitorul Oficial.

Circulația cu vehiculul la o distanță foarte redusă față de un alt vehicul, reducerea bruscă a vitezei de deplasare fără motiv întemeiat, de natură a intimida conducătorul acestuia, ori folosirea repetată a semnalelor sonore și/sau luminoase de natură a obliga nejustificat conducătorul de vehicul care circulă în fața sa să elibereze banda de circulație sunt câteva din situațiile de comportament agresiv în trafic, definite în noua Ordonanță adoptată de Guvern și publicată vineri în Monitorul Oficial.

Modificări punctuale pentru șoferii care conduc vehiculele comerciale nu au fost menționate. În schimb, aceștia trebuie să cunoască prevederile pe care vor trebui să le respecte în calitatea de șofer pe drumul public.

 Nu faci testul, rămâi fără permis

Retragerea permisului de conducere se dispune de către poliția rutieră și în cazul în care titularul acestuia nu a putut fi supus testării în vederea stabilirii concentrației de alcool pur în aerul expirat sau testării preliminare a prezenței în organism a unor substanțe psihoactive, iar în urma efectuării examinării medicale s-au constatat elemente clinice sugestive consecutive consumului recent de băuturi alcoolice sau de substanțe psihoactive, cu ocazia procedurii de recoltare a mostrelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei ori a consumului de substanțe psihoactive, eliberându-se o dovadă înlocuitoare a permisului de conducere fără drept de circulație. Retragerea permisului de conducere se dispune până la ora 8.00 a zilei următoare, dar nu mai puțin de 12 ore.”

Ești obligat să spui cine ți-a dat vehiculul

„Art. 39. — (1) La solicitarea poliției rutiere, proprietarul sau deținătorul mandatat al unui vehicul este obligat să comunice acesteia, în termenul indicat în cuprinsul solicitării, datele de identificare ale persoanei căreia i-a încredințat vehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice. (2) Obligația de a comunica datele de identificare, prevăzută la alin. (1), se consideră îndeplinită dacă proprietarul sau deținătorul mandatat al unui vehicul comunică numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reședința, numărul și seria actului de identitate ale persoanei căreia i-a încredințat vehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice ori, în cazul cetățenilor străini, al persoanelor fără cetățenie sau al cetățenilor români cu domiciliul în străinătate, și seria și numărul pașaportului ori ale altui document de trecere a frontierei de stat, data eliberării acestuia și statul emitent.

Cu ce viteză maximă merg vehiculele comerciale

(Vitezele maxime admise în afara localităților pentru categoriile de autovehicule prevăzute la art. 20 alin. (2) sunt următoarele:

  1. a) 130 km/h pe autostrăzi, 100 km/h pe drumurile expres sau pe cele naționale europene (E) și 90 km/h pe celelalte categorii de drumuri, pentru autovehiculele din categoriile A și B;
  2. b) 110 km/h pe autostrăzi, 90 km/h pe drumurile expres sau pe cele naționale europene (E) și 80 km/h pe celelalte categorii de drumuri, pentru autovehiculele din categoriile A2, C, D și categoria D1;
  3. c) 90 km/h pe autostrăzi, 80 km/h pe drumurile expres sau pe cele naționale europene (E) și 70 km/h pentru celelalte categorii de drumuri, pentru autovehiculele din categoriile A1, B1 și C1;
  4. d) 45 km/h, pentru tractoarele agricole sau forestiere și mopede.”

Cum se pedepsește agresivitatea

Se interzice conducătorilor de vehicule să adopte un comportament agresiv în conducerea acestora pe drumurile publice.

(2) Prin comportament agresiv se înțelege efectuarea, pe drumul public, de către conducătorul de vehicul, a uneia dintre următoarele manevre:

  1. a) deplasarea succesivă de pe o bandă de circulație pe alta sau de pe un rând pe altul, alternând din stânga în dreapta, în scopul depășirii unui șir de vehicule care circulă în același sens;
  2. b) întoarcerea vehiculului prin folosirea frânei de ajutor;
  3. c) pornirea vehiculului de pe loc prin patinarea excesivă, în gol, a roților motoare;
  4. d) circulația cu vehiculul la o distanță foarte redusă față de un alt vehicul, înaintea sau în spatele acestuia, cât și în lateral, ori reducerea bruscă a vitezei de deplasare fără motiv întemeiat, de natură a intimida conducătorul acestuia;
  5. e) folosirea repetată a semnalelor sonore și/sau luminoase de natură a obliga nejustificat conducătorul de vehicul care circulă în fața sa să elibereze banda de circulație;
  6. f) conducerea mopedului sau motocicletei având în contact cu partea carosabilă numai una dintre roți;
  7. g) mersul cu spatele cu vehiculul în scopul intimidării celorlalți participanți la trafic care circulă în spatele acestuia;
  8. h) realizarea intenționată a unui derapaj controlat al vehiculului în vederea întoarcerii sau rotirii acestuia;
  9. i) conducerea intenționată a unui vehicul prin accelerarea repetată a motorului, de natură a stânjeni persoanele aflate în zona drumului public.”

Ce se mai amendează

  • nerespectarea obligației de a menține permanent curate parbrizul, luneta și geamurile laterale ale autovehiculului, tractorului agricol sau forestier, dacă prin aceasta se restrânge sau se estompează vizibilitatea în timpul mersului.”

Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 120 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul ori de tractor agricol sau forestier a următoarelor fapte:

  1. a) depășirea cu mai mult de 70 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic;
  2. b) neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roșii și/sau sonore sunt în funcțiune;
  3. c) efectuarea, de către conducătorul de autovehicul, pe autostradă, a manevrei de întoarcere sau de mers înapoi, a circulației în sens contrar sensului de circulație, a circulației sau traversării de pe un sens de circulație pe celălalt prin zonele interzise, respectiv prin zona mediană sau racordurile dintre cele două părți carosabile.”

Pentru ce se ia carnetul

- neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului, tractorului agricol sau forestier ori tramvaiului;

- neacordarea priorității de trecere vehiculelor care au acest drept;

- nerespectarea regulilor privind depășirea;

- adoptarea unui comportament agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulație din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale.”

- nerespectarea regulilor privind trecerea la culoarea roșie a semaforului, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulație din care a/au rezultat numai avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale;”

Când se ia carnetul pentru 6 luni

- în cazul accidentului de circulație din care a rezultat decesul sau vătămarea corporală a unei persoane dacă a fost încălcată o regulă de circulație,

e, când titularul permisului de conducere a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitive.

Când se anulează punctele de penaliza

Punctele de penalizare se anulează la împlinirea termenului de 6 luni de la data constatării contravenției. În situația în care a fost depusă plângere împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției prin care au fost aplicate oricare dintre punctele de penalizare care conduc la realizarea cumulului prevăzut la alin. (1) lit. a), curgerea termenului de anulare se suspendă de drept pentru toate punctele de penalizare care îl alcătuiesc, de la data înregistrării acestei plângeri la instanța de judecată până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care instanța a respins plângerea contravențională sau a admis-o în parte, menținând sancțiunea contravențională complementară aplicată.”

Cum îți poți reduce suspendarea carnetului cu o triem

La cererea titularului permisului de conducere, perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce aplicată pentru săvârșirea unor contravenții se reduce cu o treime, de către șeful poliției rutiere a județului sau a municipiului București pe raza căreia a fost săvârșită fapta ori de către șeful poliției rutiere din Inspectoratul General al Poliției Române, după caz, dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții:

  1. a) a fost declarat admis la testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație;
  2. b) a obținut permisul de conducere cu cel puțin un an înainte de săvârșirea faptei.

(2) Conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai nu beneficiază de reducerea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, dacă:

  1. a) a cumulat, din nou, cel puțin 15 puncte de penalizare în următoarele 12 luni de la data expirării ultimei suspendări a exercitării dreptului de a conduce;
  2. b) sancțiunea contravențională complementară s-a dispus pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute la art. 102 alin. (3) lit. a) sau art. 102 alin. (4).

Remorcile trebuie să dețină plăcuțe

Se sancționează nerespectarea obligației de a acționa frâna de ajutor, de a opri funcționarea motorului și de a cupla într-o treaptă de viteză inferioară sau în cea de parcare dacă autovehiculul are transmisie automată, atunci când conducătorul vehiculului imobilizat pe drum public se îndepărtează de acesta;”.

La articolul 108 alineatul (1) litera c), punctul 5 se modifică și va avea următorul cuprins:

„Conducerea unui autovehicul și tractor agricol sau forestier sau tractarea unei remorci atunci când circulația acestora pe drumurile publice este interzisă potrivit art. 15 alin. (5), cu excepția cazurilor în care vehiculul, înmatriculat sau înregistrat, nu are montate plăcuțe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare atribuite de autoritatea competentă ori dacă acestea nu sunt conforme cu standardele în vigoare”.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.