Carnagiu pe o autostradă din Germania. Sunt mai mulți morți Recomandat

Carnagiu pe o autostradă din Germania. Sunt mai mulți morți

Cel puţin cinci persoane au murit, iar altele sunt rănite după ce un autocar cu 53 de pasageri a făcut accident şi s-a răsturnat pe autostradă, în apropiere de oraşul Leipzig din estul Germaniei, relatează presa locală.


Accidentul s-a petrecut pe autostrada A9 din Saxonia, miercuri dimineaţă, când un autocar al companiei Flixbus, cu 53 de pasageri şi doi şoferi la bord, a ieşit de pe carosabil şi s-a răsturnat în circumstanţe încă neclare. Poliţia a emis o alertă de situaţie de urgenţă gravă.

Autobuzul Flixbus plecase din Berlin la ora locală 8.00 şi se îndrepta spre Zurich. Următoarea oprire ar fi trebuit să fie Nürnberg, însă călătoria s-a încheiat brusc în apropiere de Leipzig, în jurul orei 9:45. Autobuzul a părăsit brusc carosabilul între ieşirea spre Wiedemar şi ieşirea spre Schkeuditzer Kreuz (în direcţia München). A ieşit de pe autostradă, a intrat într-un grup de copaci şi s-a răsturnat. Paasagerii au fost smulşi din scaune din cauza impactului, iar autocarul a fost grav avariat.

 

Autostrada A9 a fost complet închisă, iar poliţia şi serviciile de urgenţă au declanşat o operaţiune de amploare, fiind trimis la faţa locului inclusiv cinci elicoptere, relatează Bild.

Mai mulţi pasageri au fost răniţi, unii dintre ei grav. Poliţia nu a fost în măsură să ofere deocamdată numărul exact de victime. De asemenea, nu sunt disponibile informaţii privind identitatea victimelor.

Poliţia a înfiinţat o linie telefonică de informare şi pentru întrebări din partea rudelor.

Gravul accident de miercuri nu este primul în care este implicat un autocar Flixbus pe această porţiune de autostradă. În mai 2019, un accident similar a avut loc la doar 15 kilometri mai la sud, tot pe A9. Şi atunci, autocar s-a răsturnat, o femeie a murit şi peste 70 de persoane au fost rănite, unele dintre ele grav.


STAREA TRANSPORTURILOR - RADU DINESCU


VERSUS SO3E04

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.