PREMIUL VESTA INVESTMENT LA GALA PREMIILOR REVISTEI TIR 2018
A decernat premiul Valentin Constantin, Area Sales Manager Vesta Investment:
- Publicat în Infrastructura
A decernat premiul Valentin Constantin, Area Sales Manager Vesta Investment:
Ministerul Transporturilor este decis să dea în circulație orice bucată de drum asfaltată și care are două benzi pe sens, indiferent dacă aceasta are refugii, dacă este prevăzută cu stații de odihnă sau alimentare, dacă marcajul este sau nu corespunzător. Cel puțin așa reiese dintr-o Ordonanță de urgență, adoptată la propunerea Ministerului Transporturilor.
Traficul a fost restricţionat, vineri dimineaţă, pe Autostrada Sibiu-Deva, după ce o autoutilitară a luat foc în trafic, şoferul reuşind să se salveze. Tot pe autostradă, la o distanţă de mai puțin de un kilometru, a luat foc un autoturism, ambele incidente producându-se în judeţul Sibiu, între Sălişte şi Sebeş, arată news.ro.
Acordul de mediu pentru autostrada Sibiu – Piteşti ar putea fi obţinut până la finalul acestui an, a anunţat, joi, directorul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Narcis Neaga.
Asociaţia Pro Infrastructură afirmă, joi, într-o postare pe Facebook, că, deşi în Europa reducerea riscurilor aferente trecerilor la nivel cu calea ferată este prioritară, România bate pasul pe loc şi nu a finalizat nicun proiect pentru eliminarea acestora. Ba mai mult, deşi se fac reconstrucţii complete extrem de costisitoare pe sute de kilometri de cale ferată, se construiesc noi treceri la nivel cu calea ferată.