VIDEO. Timiș. Un șofer beat a ajuns la spital după ce a intrat cu mașina într-un camion Recomandat
- Scris de Administrator
- Video
Un șofer în vârstă de 23 de ani a ajuns la spital după ce s-a urcat la volan beat și a provocat un accident în comuna Șag, județul Timiș, în zorii zilei de duminică.
Potrivit polițiștilor, duminică, în jurul orei 05:34, un tânăr în vârstă de 23 de ani, care a condus un autoturism pe DN 59 în localitatea Șag, dinspre localitatea Jebel spre Timișoara, nu s-a asigurat la schimbarea benzii. Astfel, a intrat în coliziune cu un autotren, condus de un bărbat de 49 de ani.
În urma impactului, tânărul în vârstă de 23 de ani a fost rănit. O ambulanță l-a transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
„În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat faptul că, tânărul de 23 de ani se afla sub influența băuturilor alcoolice, respectiv 0,08 mg/l alcool pur în aerul expirat”, au transmis, duminică, reprezentanții IPJ Timiș.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Video
Articole înrudite
- REPORTAJ. Patronii români preferă să plătească amenzi în loc să își trimită șoferii la hotel
- Șoferii de camion, controlați pe autostradă: amenzi de 60.000 de lei
- VIDEO. Cum a scăpat un șofer de camion cu permisul nesuspendat, deși a încălcat legea?
- Bulgaria și România lansează linie de feribot pentru camioane. Pe unde trece?
- FOTO Șoferul de camion ucis de tineri în Belgia, condus pe ultimul drum de tot Maramureșul