VIDEO. Opt polițiști aflați într-un autocar, răniți într-un atentat Recomandat
- Scris de tirmagazin3
- Video

Opt poliţişti turci au fost răniţi vineri după ce o bombă a explodat într-o maşină parcată la marginea drumului când minibusul lor trecea pe o autostradă din provincia Diyarbakir din sud-estul ţării.
Ministrul turc de Interne, Suleyman Soylu, a anunţat că două persoane au fost reţinute şi sunt suspectate a fi autorii exploziei.
Potrivit biroului guvernatorului din Diyarbakir, bomba nu a rănit grav pe nimeni, dar nouă persoane care se aflau în minibusul blindat au fost duse la spital pentru verificări.
Explozia s-a produs în apropierea unei pieţe de animale la circa 10 km sud de centrul Diyarbakirului, cel mai mare oraş din regiune, potrivit Reuters.
Atacul nu a fost revendicat deocamdată. Militanţi kurzi, de stânga şi islamişti au mai desfăşurat atacuri cu bombă în trecut în Turcia.
Luna trecută, şase persoane au murit şi alte zeci au fost rănite în urma exploziei unei bombe la Istanbul, cel mai mare oraş din Turcia. Zeci de persoane, inclusiv o femeie siriană, au fost reţinute ca suspecţi.
Turcia i-a învinuit pe militanţii kurzi pentru explozie, însă nicio grupare nu a revendicat nici atunci responsabilitatea. Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) şi Forţele Democrate Siriene (SDF), conduse de kurzi, au negat orice implicare.
Video
ŞEYTAN TRİBÜNE ÇIKTI ÖNÜMÜZDEKİ 6 AY ÇOK DİKKATLİ VE ÇOK UYANIK OLMAK GEREK Diyarbakır-Mardin yolunda, çevik kuvvet polislerini taşıyan servis aracına bomba yüklü araçla saldırı düzenlendi.Saldırıda 8'i polis biri sivil olmak üzere toplam 9 kişi yaralandı.2 kişi gözaltına alındı. pic.twitter.com/VKi7279BNN
— Bombacı Mülayim (@BombacMulayim01) December 16, 2022
Articole înrudite
- UNTRR: România redeschide o rută de transport rutier între Europa și Orientul Mijlociu
- VIDEO A efectuat o depășire periculoasă și a ajuns într-un camion
- VIDEO Spania: 3 români arestați după ce au furat produse cu tot cu remorcile în care erau depozitate
- VIDEO Șofer de camion și-a ucis colegul cu care venise să tracteze un autobuz
- Momente dramatice. Un camion a luat foc în timp ce era parcat