Logo
Imprimă această pagină

VIDEO. Doi oameni au murit striviți într-o mașină, după impactul cu un camion Recomandat

VIDEO. Doi oameni au murit striviți într-o mașină, după impactul cu un camion

Un grav accident rutier a avut loc pe Drumul Județean 612A, pe raza municipiului Roșiorii de Vede, acolo unde un TIR și o mașină s-au izbit violent. În urma impactului au murit două persoane, ambele din autoturism.

La fața locului au intervenit pompierii Detașamentului Roșiori cu o mașină de stingere, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și 2 ambulanțe SAJ. Din păcate, în urma accidentului, cei doi pasageri din autoturism, un bărbat și o femeie, de 68, respectiv 67 de ani, și-au pierdut viața, decesul fiind declarat de personal medical al SAJ Teleorman.

Cele două victime au fost scoase din caroseria deformată de către pompierii militari roșioreni, cu ajutorul accesoriilor de descarcerare, aceștia asigurând la fața locului și măsurile de prevenire și stingere a incendiilor. Cazul a rămas în atenția autorităților competente pentru cercetări.

Articole înrudite

Copyright © Tirmagazin.ro. Toate drepturile rezervate.