Un bărbat a murit strivit sub roţile unui camion Recomandat
- Scris de tirmagazin3

Grav accident rutier, produs pe DN 6, la ieșire din Orșova, spre Caraș-Severin, în Mehedinţi. Șoferul unui autoturism înmatriculat în Dolj a pierdut controlul asupra direcției, iar mașina a ajuns sub roțile unui TIR înmatriculat în Galați.
În urma impactului puternic, şoferul autoturismului, un bărbat, în vârstă de 52 de ani, a murit. Șoferul autocamionului spune că a încercat să evite impactul, frânând zeci de metri.
Cu puțin timp în urmă, trei echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Orșova au intervenit cu două autospeciale de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD la un accident rutier, produs între un autoturism și un autocamion, pe DN 6, la ieșirea din municipiul Orșova spre Topleț.
La sosirea salvatorilor, o persoană se afla blocată în autoturism. Pompierii militari au acționat de urgență pentru descarcerarea victimei, pe care au predat-o, în stare de inconștiență, unui echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.
Șoferul autocamionului a fost evaluat de către paramedicii SMURD la locul evenimentului, refuzând transportul la spital.
Articole înrudite
- O Dacia Solenza s-a aruncat într-un camion
- Impact devastator între un camion și un autoturism. Totul este blocat
- Cozi imense de camioane la granița dintre 3 state. Care e cauza?
- ANALIZĂ: Care camioane sunt mai eficiente: electrice sau pe hidrogen?
- Șofer de camion, bătut după ce din mașină i-a căzut pietriș