Camion cu deșeuri interzis în vama Petea. Trimis înapoi în Ungaria Recomandat
- Scris de tirmagazin3
Poliţiştii de frontieră sătmăreni în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Satu Mare nu au permis intrarea în ţară a unui automarfar încărcat cu deșeuri (anvelope uzate).
Vineri, 21 octombrie, în jurul orei 13.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un cetățean român, domiciliat pe raza județului Botoșani. Bărbatul, în vârstă de 34 de ani, conducea un automarfar înmatriculat în România.
Șoferul transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, 1.033 anvelope second-hand. Bunurile au fost încărcate în Germania și urmau să ajungă în județul Botoșani.
Având în vedere faptul că nu au fost îndeplinite condițiile în ceea ce privește transferul de deșeuri, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, fiind înapoiate pe teritoriul maghiar.
Articole înrudite
- A fost trafic îngreunat pe DN14 după ce un camion s-a defectat
- REPORTAJ. Patronii români preferă să plătească amenzi în loc să își trimită șoferii la hotel
- Șoferii de camion, controlați pe autostradă: amenzi de 60.000 de lei
- VIDEO. Cum a scăpat un șofer de camion cu permisul nesuspendat, deși a încălcat legea?
- Bulgaria și România lansează linie de feribot pentru camioane. Pe unde trece?