A intrat cu un camion în casă
- Scris de tirmagazin3
Momente de panică la Vama, în județul Suceava, după ce un șoferul unui camion de mare tonaj a intrat cu mașina într-o casă.
Șoferul autotrenului a fost rănit grav, luni dimineaţă, după ce a intrat cu autovehiculul într-un imobil, pe DN 17, în judeţul Suceava, anunță Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Accidentul s-a petrecut pe DN 17 Gura Humorului – Câmpulung Moldovenesc, în zona localităţii Vama.
Polițiștii rutieri spun că șoferul a intrat în mare viteză într-o curbă şi s-a izbit de un imobil.
Impactul s-a soldat cu rănirea gravă a şoferului autotrenului, care are multiple fracturi, dar este conștient, şi cu avarii produse imobilului.
Echipajul medical i-a acordat îngrijiri şoferului la faţa locului.
Polițiștii fac acum cercetări la fața locului.
Traficul rutier s-a desfăşurat îngreunat în zonă, pe un fir alternativ
Articole înrudite
- A fost trafic îngreunat pe DN14 după ce un camion s-a defectat
- REPORTAJ. Patronii români preferă să plătească amenzi în loc să își trimită șoferii la hotel
- Șoferii de camion, controlați pe autostradă: amenzi de 60.000 de lei
- VIDEO. Cum a scăpat un șofer de camion cu permisul nesuspendat, deși a încălcat legea?
- Bulgaria și România lansează linie de feribot pentru camioane. Pe unde trece?