45 butelii ce conțin o substanță periculoasă, descoperite într-un microbuz în Vama Giurgiu Recomandat
- Scris de tirmagazin3

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui microbuz condus de un cetățean bulgar, 45 de butelii ce conțin 9,5 kg de freon, substanță periculoasă de tip R32.
În data de 13.02.2024, în jurul orei 10.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, pe sensul de intrare în țară, s-a prezentat la controlul de frontieră un cetățean bulgar, în vârstă de 23 de ani, aflat la volanul unui microbuz.
Cu această ocazie, în urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport, în compartimentul de marfă au fost descoperite mai multe cutii ce conțineau 45 de butelii cu 9,5 kg de freon fiecare, o substanță periculoasă de tip R32.
Persoana în cauză nu deținea autorizație de transport pentru produsele transportate, iar acestea, în valoare de aproximativ 45.000 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
În prezent, cetățeanul bulgar este cercetat în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de transport și tranzit de substanțe și preparate periculoase, cu încălcarea prevederilor legale în vigoare, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.
Articole înrudite
- Cozi imense de camioane la granița dintre 3 state. Care e cauza?
- ANALIZĂ: Care camioane sunt mai eficiente: electrice sau pe hidrogen?
- Șofer de camion, bătut după ce din mașină i-a căzut pietriș
- Un camion al Armatei, vechi de peste 50 de ani, a venit la RAR
- O autostradă abia inaugurată se închide în România. Care e motivul?