MINISTRUL LUCIAN ȘOVA A MAI ADĂUGAT UN AN LA CONSTRUCȚIA AUTOSTRĂZII SIBIU-PITEȘTI Recomandat

MINISTRUL LUCIAN ȘOVA A MAI ADĂUGAT UN AN LA CONSTRUCȚIA AUTOSTRĂZII SIBIU-PITEȘTI

Cea mai dorită autostradă, Sibiu-Pitești, pare, din nou, în aer.

Ministrul Transporturilor Lucian Şova a vorbit, pe 2 august 2018, la un post de televiziune, despre proiectele de infrastructură pentru care există un interes crescut. Unul dintre aceste proiecte, autostrada Sibiu-Piteşti, a fost descris drept o „ecuaţie cu multe necunoscute”. „O ecuaţie cu multe necunoscute, a da un termen aşa nu o voi face.", a spus ministrul.
Peste câteva minute s-a răzgândit și a precizat: „construcţia acestei autostrăzi ar putea dura cel mai târziu 3 ani, proiectarea pentru că se are în vedere licitarea lucrărilor proiectare şi execuţie ar trebui să dureze încă un an, astfel încât, de la patru ani în sus putem vorbi de un termen de finalizare a acestui obiectiv”, a declarat Lucian Şova. Adică, undeva prin 2022.

Calcule refăcute
O săptămână mai târziu, pe 8 august, ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a afirmat că autostrada între Sibiu şi Piteşti ar putea fi terminată, în varianta „optimist-moderată”, în anul 2023.
„Pe componenta Sibiu-Piteşti, lucrurile vor dura, după estimările pe care le-am făcut eu, într-o variantă optimist-moderată ar fi un 2023, însă cu excepţia acestui segment care leagă Sibiul de Piteşti noi avem aşteptări ca în orizontul lui 2020 să închidem coridorul minus Sibiu-Piteşti, care va fi mai încolo”, a declarat Lucian Şova la un post de televiziune.
Întreaga investiţie pentru realizarea autostrăzii de 123 de kilometri dintre Sibiu ;i Piteşti este estimată la 15,5 miliarde de lei. În acest moment, se află în licitație loturile 1 și 5 de la cele două capete ale autostrăzii. Nu există studiu de fezabilitate pentru celelate trei tronsone, cele mai grele, și se vor folosi documente de pe vremea lui Ceaușescu.

Probleme după recepție
Ministrul Transporturilor a afirmat totodată că se simte frustrat de faptul că tronsoanele de autostradă deschise circulaţiei în ultima perioadă au fost reparate înainte de inaugurare. „Un element care mă frustrează foarte mult este acela că nu recepţionăm loturi de autostradă noi. În ultimul timp am recepţionat loturi de autostradă reparate, aşa cum s-a întâmplat şi pe lotul 3 de pe Sebeş-Turda, unde cu o săptămână înainte de a semna actele privind recepţia şi a deschide traficul, antreprenorul a trebuit să mai frezeze nişte kilometri de şosea nou construită care nu îndeplinea condiţionalităţile tehnice conform proiectului şi contractului”, a spus Şova.
Așa s-a întâmplat pe porțiunea de autostrada Sebeș-Turda. Loturile 3 ;i 4 ale Autostrăzii Sebeș-Turda s-au dechis la finalul lui iulie cu o întârziere de peste doi ani față de planul inițial. Cele două tronsoane au fost finalizate în toamna trecută dar CNAIR s-a ferit să facă recepția constatând numerose probleme.
După fiecare vizită pe șantier, Compania Natională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunțat că a constatat probleme serioase atât pe Lotul 3 al autostrăzii (dintre Aiud și Decea, pe care lucra firma Tirenna Scavi Spa), cât și pe cel al Lotului 4 (dintre Decea și Turda, coordonat de Porr Construct SRL).
Mai exact, pe lotul 3, CNAIR a identificat probleme cu planeitatea și rugozitatea drumului și a desfășurat acolo mai multe măsurători pe care constructorul le-a contestat. Pe Lotul 4, alunecau taluzurile și a fost nevoie de intervenții repetate.

 

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.