Februarie 2018 - TIRMagazin.ro

OFICIAL. Vor exista scăderi salariale de până la 40%

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, admite că în cazul unor bugetari salariile vor scădea cu procente între 10 şi 40 la sută, cea mai mare scădere fiind în cazul preşedintelui României. Ea a spus că în această situaţie sunt însă foarte puţini bugetari, fiind necesară această diminuare pentru a corecta dezechilibre, în condiţiile în care erau situaţii în care directorul unei instituţii din subordinea unui minister avea salariul de 13.000 de lei, iar directorul unei alte instituţii avea un salariu de 2.700 de lei.

  • Publicat în News
Citeşte mai departe ...

UNTRR solicită Guvernului eliminarea supraaccizei la carburanţi

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România solicită Guvernului eliminarea supraaccizei la carburanţi, atrăgând atenţia asupra faptului că firmele de transport rutier vor fi nevoite să crească tarifele de transport marfă, cu 20%, cu efecte directe şi imediate asupra preţurilor la raft ale produselor de strictă necesitate şi, similar, tarifele de transport persoane, în urma majorării costurilor cu carburantul şi a lipsei unei scheme de rambursare a acesteia. 

  • Publicat în News
Citeşte mai departe ...

Ce LOCURI de muncă sunt disponibile în București

Şomerii din Capitală pot alege un loc de muncă dintre cele 2.887 de posturi disponibile în perioada 1 - 7 februarie, a anunţat joi Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti (AMOFM), precizând că cele mai multe posturi vacante sunt pentru muncitorii calificaţi, respectiv 1.304. 

  • Publicat în News
Citeşte mai departe ...

Decizie șoc a ministrului Transporturilor, Lucian Șova: altfel ne mâncau ȘOBOLANII!

Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a trimis joi Corpul de control la Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB), care administrează cele două aeroporturi ale Capitalei, în contextul în care aceasta a rămas fără un contract valabil cu o firmă specializată în servicii de curăţenie şi salubritate, au precizat, pentru News.ro, surse din domeniul transporturilor.

  • Publicat în News
Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.