VIDEO Se deschid 11 kilometri pe Autostrada 7 Recomandat
- Scris de tirmagazin3
- Video

De mâine se va circula pe 11 km din Autostrada Moldovei. Pe câți km se va merge până la final de an?
Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri, la obiectivul de investiţii rutiere Autostrada A7, lotul 4, de pe secţiunea Buzău – Focşani, că de mâine se vor deschide primii 11 km din autostrada Moldovei iar până la sfârşitul anului se vor da în circulaţie 130 de km.
„De mâine se vor deschide primii 11 km din autostrada Moldovei. Ar dori să-i fericit şi pe domnul ministru şi întreaga echipă de la minister, domnul Pistol de la CNAIR şi, nu în ultimul rând, pe constructori şi pe constructorul principal, un român. E acel sentiment de mândrie, mai ales că vorbim de o companie românească, capital 100% românesc, coordonată de un constructor român”, a spus Ciolacu, conform News.ro.
Premierul a precizat că urmează săptămâna viitoare următorii 36 de km şi pe urmă loturile 1 şi 2, apoi lotul 3.
„Ne vom ţine de cuvânt. Până la sfârşitul anului se vor da în circulaţie 130 de km. E pentru prima oară când se face dreptate în Moldova. După 30 de ani, în sfârşit, vorbim de investiţii evidente, atât în infrastructură, cât şi în învăţământul dual”, completat premierul Ciolacu.
Şeful Executivului a mai spus că în momentul în care ai autostrăzi, ai eficienţă, ai competitivitate.
Video
Articole înrudite
- Șofer român de camion s-a îmbătat la grătar. A fost doborât de poliție cu un pistol cu electroșocuri
- S-a anunțat când vom circula pe toată Autostrada București
- Grindeanu anunță că debutează lucrări la o autostradă de peste 6 miliarde de euro
- VIDEO Două mașini de zeci de mii de euro făcute praf. Una a ricoșat într-un camion
- Cine e directorul din Ministerul Transporturilor cu venituri mai mari ca premierul Ciolacu?