VIDEO Incredibil. Un camion a căzut într-o groapă uriașă în Japonia
- Scris de tirmagazin3
- Video

Serviciile de urgenţă japoneze au încercat marţi, timp de mai multe ore, să salveze şoferul unui camion care a căzut într-o groapă uriaşă apărută într-o intersecţie, în apropiere de capitala Tokyo, însă fără succes, a constatat un fotograf AFP.
Autorităţile oraşului Yashio, din prefectura Saitama, au primit apeluri în cursul dimineţii semnalând că un drum s-a surpat şi că un camion a căzut în groapa formată pe carosabil.
"Efectuăm operaţiuni de salvare de atunci", a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al pompierilor, la circa şapte ore după incident.
Acesta a adăugat că echipele de salvare estimează că groapa din asfalt are circa 10 metri lăţime şi şase metri adâncime.
"În prezent încercăm să vedem dacă putem să ridicăm camionul folosind o macara mare", a precizat el.
"Există riscul ca groapa să se prăbuşească. Şoferul a putut vorbi cu salvatorii până la prânz, însă aceştia s-au retras ulterior, deoarece zona din jurul gropii a devenit instabilă", a precizat purtătorul de cuvânt.
Echipa de salvare intenţionase iniţial să recupereze şoferul coborând în groapă, însă doi pompieri au fost răniţi uşor în timpul încercării.
O reţea de canalizare trece prin apropierea intersecţiei, iar cauza surpării carosabilului este în curs de investigare, a relatat Kyodo News.
Video
Articole înrudite
- Petrom a inaugurat prima stație de încărcare electrică pentru camioane. Cât îți ia pentru un plin?
- VIDEO Șofer de camion, salvat în ultima clipă din cabina suspendată. „Nu vreau să mor”
- Amendă de 12.000 de lei pentru șoferul unui camion care a pus un „magnet” la tahograf
- Șoferul unei cisterne cu azot lichid, prins de polițiști când fuma în cabină
- Un camion a luat foc