VIDEO. CAMION încărcat cu brichete din rumeguș a ars ca o torță Recomandat
- Scris de tirmagazin3
- Video

Un camion încărcat cu peste 30 de tone de brichete din rumeguș a luat foc, noaptea trecută.
Camionul staționa într-o parcare de pe strada Șoseaua Borșului din municipiul Oradea, când a început să iasă fum. Șoferul a decuplat capul tractor și a sunat la 112.
”Apelul care sesiza producerea evenimentului a fost primit în dispeceratul ISU Bihor în dimineața acestei zile, în jurul orei 04.20, la fața locului deplasându-se în cel mai scurt timp, pompierii militari din cadrul Detașamentului 2 Oradea, cu două autospeciale de stingere și cu ambulanța SMURD a subunității”, transmite ISU Bihor.
La sosirea echipajelor de pompieri, flăcările se manifestau deosebit de violent la întregul cap tractor, la o parte din încărcătură și parțial, la prelata unei remorci parcate la circa 1.50 metri de focare.
Pompierii au localizat și lichidat incendiul în aproximativ 15 minute, reușind să salveze circa 25 tone de brichete din rumeguș și remorca aflată în imediata proximitate.
În urma incendiului a ars capul tractor și a circa 7.5 tone de brichete de rumeguș, flăcările afectând totodată și aproximativ 40% din prelata remorcii din apropiere.
Pompierii spun că cel mai probabil cauză incendiului a fost de natură electrică.
Video mai jos!
Video
Articole înrudite
- VIDEO O mașină a intrat în camion. O femeie și un copil au murit
- 10 copii şi 3 adulţi au fost transportaţi la spital după ce un microbuz a lovit un autoturism
- Accident între un camion și un autoturism. Elicopterul SMURD intervine
- Petrom a inaugurat prima stație de încărcare electrică pentru camioane. Cât îți ia pentru un plin?
- VIDEO Șofer de camion, salvat în ultima clipă din cabina suspendată. „Nu vreau să mor”