Vaslui. Un camion cu 20 de tone de floarea soarelui s-a răsturnat pe șosea Recomandat
- Scris de Administrator
Pompierii hușeni au intervenit, noaptea de luni spre marți, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, pentru asigurarea măsurilor PSI și asigurarea zonei, în urma producerii unui accident rutier pe DN 24B, în raza localității Crețești.
La sosirea echipajului de intervenție a fost găsit răsturnat un ansamblu cap tractor și remorcă. Autovehiculul încărcat cu peste 20 tone de floarea soarelui era răsturnat pe carosabil, circulația fiind întreruptă pe ambele sensuri de mers. Din autovehicul se scurgeau ulei și alte lichide combustibile. Conducătorul auto se autoevacuase până la sosirea pompierilor.
Militarii hușeni au asigurat zona, au degajat resturile de floarea soarelui de pe șosea, după care au curățat și spălat carosabilul.
În acest moment, circulația a fost reluată, participanții la trafic circulând ușor în zona în care s-a produs accidentul. Poliția Rutieră a asigurat fluența traficului, până la repunerea pe roți a întregului autovehicul.
Articole înrudite
- Șoferii de camion, controlați pe autostradă: amenzi de 60.000 de lei
- VIDEO Cum a scăpat un șofer de camion cu permisul nesuspendat, deși a încălcat legea?
- Bulgaria și România lansează linie de feribot pentru camioane. Pe unde trece?
- FOTO Șoferul de camion ucis de tineri în Belgia, condus pe ultimul drum de tot Maramureșul
- Accident de circulație cu 6 mașini și un camion