„Tunelul pentru urși” de pe autostradă, din nou scos la licitație
- Scris de tirmagazin3

Data limită până la care pot fi depuse ofertele pentru proiectarea şi execuţia Lotului 2, secţiunile E şi D, al autostrăzii Lugoj-Deva este 9 iunie 2022, anunţă ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu, care precizează că CNAIR a transmis spre publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene anunţul de participare pentru licitaţie. Sectorul de autostradă scos la licitaţie are o lungime de 9,13 km şi este finanţat prin PNRR.
"Data limită până la care pot fi depuse ofertele pentru proiectarea şi execuţia Lotului 2 (secţiunile E şi D) al autostrăzii Lugoj-Deva este 9 iunie 2022. CNAIR a transmis spre publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene anunţul de participare pentru licitaţie. După publicarea pe această platformă, documentaţia va putea fi vizualizată în SICAP", a scris ministrul Transporturilor pe Facebook.
El a precizat că în evaluarea ofertelor va fi punctată inclusiv capacitatea antreprenorilor de a finaliza contractul într-un ritm cât mai alert.
Câştigătorul contractului va proiecta şi va construi inclusiv tuneluri forate cu o lungime totală de 2,13 km pe secţiunea E şi va finaliza lucrările pe secţiunea D.
Sectorul de autostradă scos la licitaţie are o lungime de 9,13 km şi este finanţat prin PNRR.
Articole înrudite
- O șoferiță a fost lovită la impactul frontal cu un camion
- A condus 2 luni camionul câte 14 ore pe zi. S-a ales cu amendă de 50.000 euro
- Camion care ducea o tonă de carne de miel descoperit în București
- 50.000 lei amendă pentru șoferul de camion care și-a pierdut motorina
- VIDEo Un camion cu cărbune a luat foc. Toată marfa a „dispărut”