Șofer de camion, reținut pe loc, după ce polițiștii l-au oprit. Surpriza de sub prelată. Recomandat
- Scris de tirmagazin3

Un bărbat din Poiana Sibiului a fost reținut pentru contrabandă după ce polițiștii au descoperit sute de mii de țigări în TIR-ul pe care îl conducea.
Miercuri dimineața, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii activităților ilicite din domeniul economic, în localitatea Săliște.
Astfel, în jurul orei 9.30, pe strada Gării, polițiștii au efectuat un control al semiremorcii unui TIR condus de către un bărbat, de 30 de ani, din localitatea Poiana Sibiului.
„În urma verificărilor efectuate, polițiștii au depistat în semiremorcă 399.000 de țigarete, în valoare de 399.000 de lei, produse despre care există bănuiala că nu ar fi fost plasate sub un regim vamal, neavând aplicate timbre fiscale care să ateste plata taxelor și accizelor pe teritoriul României.
Polițiștii de investigare a criminalității economice au deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de contrabandă, iar țigaretele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Articole înrudite
- Petrom a inaugurat prima stație de încărcare electrică pentru camioane. Cât îți ia pentru un plin?
- VIDEO Șofer de camion, salvat în ultima clipă din cabina suspendată. „Nu vreau să mor”
- Amendă de 12.000 de lei pentru șoferul unui camion care a pus un „magnet” la tahograf
- Șoferul unei cisterne cu azot lichid, prins de polițiști când fuma în cabină
- Un camion a luat foc