Șofer de camion, prins la o zi după ce a accidentat mortal un pieton Recomandat
- Scris de tirmagazin3
La data de 6 decembrie a.c., în jurul orei 18.42, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Roman au fost sesizați cu privire la faptul că, pe sectorul de drum DN2-E85, în localitatea Secuienii Noi, se află o persoană căzută pe partea carosabilă, posibil victima unui eveniment rutier.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului stabilind că este vorba despre un bărbat, în vârstă de 53 de ani, din localitatea Secuienii Noi. Acesta a fost preluat de un echipaj medical și transportat la spital, iar la data de 7 decembrie a.c., cadrele medicale au declarat decesul acestuia.
În urma investigațiilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că în accident a fost implicat ansamblul de vehicule condus de un bărbat în vârstă de 47 de ani, din județul Suceava.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative.
În cauză polițiștii continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului.
Articole înrudite
- 3 răniți după ce s-a izbit violent de camion
- Accident în Portul Constanța, între un camion și un autoturism. Un șofer, beat!
- Au furat marfa din camion și au fost arestați!
- VIDEO Au corupt alegătorii dintr-un camion
- Restricții de trafic cu ocazia festivalului Sâmbra Oilor. Rută ocolitoare pentru camioane