Restricțiile pe Autostrada Sebeș - Turda se prelungesc. Drumul o ia la vale
- Scris de tirmagazin3

Restricțiile de pe autostrada A10, Sebeș-Turda se prelungesc, pentru că în zona nodului de la Alba Iulia Nord a apărut o a doua tasare a carosabilului, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Cluj.
Constructorul primului lot a început demolarea sensului spre Cluj-Napoca. Practic, la doar 50-60 m distanță de prima surpare, care a dus la închiderea autostrăzii încă de la începutul lunii februarie, a apărut o a doua fisură, cauzată de infiltrațiile de apă, iar constructorul trebuie să refacă de la zero și această zonă.
Lucrările vor dura cel puțin o lună. Astfel, la puțin peste doi ani de la inaugurarea primului lot al autostrăzii A10, Sebeș-Turda, la kilometrul 16 sensul spre Cluj-Napoca rămâne închis, iar șoferii sunt deviați printr-o bretea laterală.
Articole înrudite
- Camion care ducea o tonă de carne de miel descoperit în București
- 50.000 lei amendă pentru șoferul de camion care și-a pierdut motorina
- VIDEo Un camion cu cărbune a luat foc. Toată marfa a „dispărut”
- Două camioane s-au izbit violent. Cel care transporta pui s-a răsturnat
- Germania: Doi copii răniți după ce Dacia în care se aflau a lovit remorca unui camion