Polițiștii au verificat 91 de vehicule care făceau transport de persoane. Peste jumătate a fost amendate
- Scris de tirmagazin3
Un număr de 49 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 26.000 de lei, au fost date, vineri seară, de poliţiştii Brigăzii Rutiere, în urma unor controale la autovehiculele de transport persoane mai mari de 8+1 locuri. Printre abaterile constatate se numără defecţiuni tehnice şi nerespectarea obligaţiei de a purta centura de siguranţă de către pasageri.
Potrivit Brigăzii Rutiere, vineri, între orele 16.00-19.00, au fost organizate controale în trafic, poliţiştii rutieri verificând autovehiculele destinate transportului public de persoane cu capacitatea de transport mai mare de 8+1 locuri.
Astfel, ei au verificat respectarea traseului şi a graficului de circulaţie cu opririle aferente; legalitatea tipului de transport, sub aspectul autorizării, efectuat prin curse regulate şi ocazionale; deţinerea documentelor necesare de către operatorul de transport şi de conducătorul auto; respectarea capacităţii maxime de încărcare a autovehiculelor, avându-se în vedere situaţiile în care persoanele sunt transportate în picioare; respectarea numărului maxim de locuri pe scaune.
Totodată, au fost verificaţi alcoolscop toţi şoferii care fac acest gen de transport şi s-a controlat valabilitatea inspecţiei tehnice periodice a autovehiculului.
Poliţiştii Brigăzii Rutiere au controlat 91 de autovehicule şi au aplicat 49 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 26.300 lei.
Articole înrudite
- Logan, daună totală după ce a intrat într-un camion
- Restricții pentru camioane pe Valea Oltului în perioada sărbătorilor de Paște
- Un camion cu cereale s-a răsturnat. Un drum e blocat
- 18.000.000 lei despăgubiri pentru 8 persoane lovite de un șofer român de camion
- Se deschide un nou punct de trecere a frontierei cu Ungaria pentru camioane