Logo
Imprimă această pagină

O maşină şi un microbuz s-au ciocnit; două persoane au fost rănite

O maşină şi un microbuz s-au ciocnit; două persoane au fost rănite

Traficul rutier pe Drumul Naţional 1, în zona localităţii Bradu, judeţul Sibiu, este blocat, vineri, după ce o maşină şi un microbuz s-au ciocnit. Două persoane au fost rănite şi vor fi transportate la spital.


Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu, Elena Welter, a anunţat, vineri, că o maşină şi un microbuz s-au ciocnit pe DN 1, în zona denumită Hula Bradului, în apropierea localităţii Bradu.

”Un şofer în vârsta de 61 de ani, din Galaţi, aflat la volanul unui ansamblu rutier format din turism şi remorcă de capacitate mică, pe fondul vitezei neadaptate în curbă la dreapta, în timp ce conducea spre Braşov, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un microbuz condus de către un sibian în vârstă de 39 de ani”, a declarat Elena Welter.

Potrivit acesteia, în microbuz se aflau două persoane, şoferul şi o pasageră în vârstă de 35 de ani, ambii fiind răniţi. Victimele sunt conştiente, nu au fost încarcerate şi vor fi transportate la spital.

Articole înrudite

Copyright © Tirmagazin.ro. Toate drepturile rezervate.