O femeie implicată într-un accident cu un camion. Mașina s-a izbit de parapeți Recomandat
- Scris de tirmagazin3

O femeie a ajuns la spital, miercuri, după ce maşina pe care o conducea pe DN1, în localitatea bihoreană Borş s-a ciocnit de un camion.
Accidentul a fost semnalat prin numărul unic de urgenţă 112 la ora 7.18. "Au fost implicate două autovehicule, un autoturism şi un autocamion. O persoană a fost transportată la spital pentru investigaţii medicale", a declarat bihoreanul.ro comisarul şef Alina Fărcuţa, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.
Persoana care a avut nevoie de îngrijiri medicale este o femeie care se afla la volanul autoturismului.
Cauzele care au dus la producerea accidentului nu au fost, încă stabilite, poliţiştii efectuând în prezent cercetări pentru a afla împrejurările care au dus la producerea acestuia.
Cert este că autoturismul a fost a fost serios avariat, în urma impactului acesta izbindu-se de parapeții care despărţeau cele două sensuri de mers.
În zonă, după accident, traficul s-a desfăşurat pe o singură bandă din cele două de pe sensul de mers.
Articole înrudite
- Ministerul Finanțelor vrea să suspende sancțiunile aplicate prin sistemul e-Transport
- UNTRR: România redeschide o rută de transport rutier între Europa și Orientul Mijlociu
- VIDEO A efectuat o depășire periculoasă și a ajuns într-un camion
- VIDEO Spania: 3 români arestați după ce au furat produse cu tot cu remorcile în care erau depozitate
- VIDEO Șofer de camion și-a ucis colegul cu care venise să tracteze un autobuz