Mașina manelistului Cocoș a luat foc în același loc unde acum 6 ani l-a lovit un camion Recomandat
- Scris de tirmagazin3

Cocoș de la Călărași se afla în mașina folosită, de regulă, de soția lui. Autoturismul nu avea niciun defect, după spusele manelistului, astfel că acesta nu-și explică cum a fost posibil să ia foc și să ardă ca o torță. Incendiul a fost urmat, la scurt timp, de o explozie. Din fericire, manelistul și prietenul lui se îndepărtaseră suficient de mult de automobil.
Artistul a mai fost protagonistul unui incident în trafic, în anul 2018, pe aceeași autostradă.
Atunci, un camion cu semiremorcă a intrat în plin în mașina manelistului, care se afla pe banda de urgență pentru a repara o pană.
La acel moment, Cocoș de la Călărași a fost grav rănit și a avut nevoie de o intervenție chirurgicală la cap.
"Mașina a luat foc în mers pe autostradă, pe aceeași autostradă pe care am avut și accidentul în anul 2018. Era o mașină bună, nu știu ce s-a întâmplat exact, nu știu cauza exactă. Mașina s-a făcut scrum! Aceasta s-a oprit singură în mers, s-a pus pe neutru. Parcă Dumnezeu m-a îndrumat să îi spun amicului meu, care mă însoțea, să coborâm din mașina, el voia să mergem până găsim un spațiu special pentru staționare", a declarat Cocoș de la Călărași.
Articole înrudite
- Accident între un camion și un autoturism. Elicopterul SMURD intervine
- Petrom a inaugurat prima stație de încărcare electrică pentru camioane. Cât îți ia pentru un plin?
- VIDEO Șofer de camion, salvat în ultima clipă din cabina suspendată. „Nu vreau să mor”
- Amendă de 12.000 de lei pentru șoferul unui camion care a pus un „magnet” la tahograf
- Șoferul unei cisterne cu azot lichid, prins de polițiști când fuma în cabină