Incidentele din Pasajul Unirii vor reveni. Înainte, se dezumflau roți să treacă mașinile grele Recomandat
- Scris de tirmagazin3

Marius Coaje, fost consilier personal al fostului primar general Gabriela Firea, a precizat, că înălțimea Pasajului Unirii nu a fost micșorată după reabilitarea structurii din centrul Capitalei. Potrivit lui Coaje, care a fost șeful de lucrări de la Pasajul Unirii, în acea zonă vor mai fi incidente.
„Nu e cazul să vorbim de probleme la Pasajul Unirii. Probleme a avut acest pasaj până s-a intervenit asupra lui. În momentul de față este pus în siguranță. Ce vedem cu acele TIR-uri, autocare, care lovesc bara respectivă, poarta de gabarit de la intrare, într-adevăr, în trecut, rămâneau aceste camioane în interiorul pasajului, se dezumflau roțile și erau scoase afară.
Era și înainte o poartă de gabarit, tot 3,5 metri avea înălțime, dar, din păcare, era pusă pe un postament, de încă 20 de centimetri, și toată lumea putea să treacă pe acolo”, a precizat Marius Coaje în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”.
„În acest moment avem totul ca la carte, sunt 3,5 metri înălțime, se poate măsura de către oricine”
„În acest moment avem totul ca la carte, sunt 3,5 metri înălțime, se poate măsura de către oricine. Șoferii care lovesc această poartă nu sunt atenți la semnele de circulație, și nici nu-și cunosc mașinile pe care le conduc.
Acest pasaj nu putea fi mai înalt, pentru că sub el avem caseta Dâmboviței (…) Vor mai avea loc, cu siguranță, incidente acolo, până când oamenii vor înțelege că trebuie să respectăm semnele de circulație.
Înainte, o dată la două luni, Brigada Rutieră și Poliția Locală interveneau pentru a le dezumfla roțile și pentru a-i scoate din pasaj. Acum nu mai ajung în interior, se opresc în aceste porți”, a mai precizat Marius Coaje în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”.
Articole înrudite
- Camion care ducea o tonă de carne de miel descoperit în București
- 50.000 lei amendă pentru șoferul de camion care și-a pierdut motorina
- VIDEo Un camion cu cărbune a luat foc. Toată marfa a „dispărut”
- Două camioane s-au izbit violent. Cel care transporta pui s-a răsturnat
- Germania: Doi copii răniți după ce Dacia în care se aflau a lovit remorca unui camion