Impact frontal între camion și microbuz: un mort și mai mulți răniți Recomandat
- Scris de tirmagazin3

Accident cumplit pe DN13A, în localitatea Chibed din Mureş. Impactul puternic dintre un mictobuz şi un camion s-a soldat cu 10 victime, dintre care şoferul care a murit, 3 persoane încarcerate şi 6 rănite. Traficul, oprit pe ambele sensuri.
"Accident rutier DN 13A, localitatea Chibed cu 10 victime (1 cod negru , 2 cod roşu, 6 cod galben, 1 cod verde). Circulaţia blocată pe ambele sensuri", a transmis ISU Mureş.
Trei persoane erau încarcerate. Potrivit Infotrafic, şoferul microbuzului a decedat.
"În această dimineaţă, în jurul orei 7,00, printr-un apel la numărul unic de urgenţă 112, a fost anunţată producerea unui accident rutier în localitatea Chibed. La locul evenimentului s-au mobilizat echipajele operative din cadrul Punctului de Lucru Sovata şi Detaşamentului de Pompieri Târgu Mureş cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă dotată cu modul de descarcerare, o autospecială cu descarcerare, o ambulanţă SMURD de terapie intensivă mobilă, două ambulanţe prim ajutor, o ambulanţă transport personal victime multiple, o ambulanţă din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Mureş, precum şi elicopterul SMURD", conform ISU Mureş.
Articole înrudite
- UNTRR: România redeschide o rută de transport rutier între Europa și Orientul Mijlociu
- VIDEO A efectuat o depășire periculoasă și a ajuns într-un camion
- VIDEO Spania: 3 români arestați după ce au furat produse cu tot cu remorcile în care erau depozitate
- VIDEO Șofer de camion și-a ucis colegul cu care venise să tracteze un autobuz
- Momente dramatice. Un camion a luat foc în timp ce era parcat