Grav accident cu un CAMION! Șoferul a fugit de la locul faptei
- Scris de tirmagazin3

Trei tineri au ajuns, joi, la spital, după ce au fost răniţi într-un accident rutier la Dărmăneşti, autoturismul în care se aflau izbindu-se de un tir staţionat pe carosabil, potrivit ISU Suceava.
După impact, şoferul tirului, un cetăţean turc, s-a urcat la volan şi a părăsit locul accidentului, fiind depistat de poliţişti o oră mai târziu, în zona municipiului Fălticeni, arată Agerpres.
Accidentul s-a produs la intrarea în Dărmăneşti dinspre Rădăuţi, când şoferul unui autoturism VW Polo, care mergea spre Suceava, având alţi doi pasageri, a văzut târziu tirul staţionat şi nu l-a mai putut evita.
La faţa locului au ajuns în scurt timp un echipaj de descarcerare şi mai multe ambulanţe SMURD şi de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean, care au preluat cele trei victime şi le-au transportat la spital.
Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili cauzele şi împrejurările în care s-a produs accidentul şi au deschis dosar penal pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Articole înrudite
- ATENȚIE Controale mai dure la granița cu Germania
- Droguri de peste 1.000.00 euro ascunse într-un camion din România, printre fructe
- Un camion cu bani s-a răsturnat. Erau proaspăt tipăriți
- 300 de autoturisme au făcut pană după ce un camion a pierdut kilograme de cuie
- Un camion încărcat cu cauciucuri a ars ca o torță