Grav accident cu trei victime, după ce două autoturisme şi un camion s-au ciocnit
- Scris de tirmagazin3
Cu puțin timp în urmă a avut loc un accident de circulație pe DN 1, km 146+800 m, între localitățile Brașov și Predeal, într-o curbă la dreapta. În accident au fost implicate două autoturisme și un ansamblu TIR. Trei persoane beneficiază de asistență medicală.
Cu puțin timp în urmă a avut loc un accident de circulație pe DN 1, km 146+800 m, între localitățile Brașov și Predeal, într-o curbă la dreapta. În accident au fost implicate două autoturisme și un ansamblu TIR. Trei persoane beneficiază de asistență medicală.
La fața locului au fost direcționate echipaje ale Poliției Stațiunii Predeal și Serviciului Rutier Brașov care efectuează cercetări pentru a stabili circumstanțele în care a avut loc accidentul.
Traficul rutier este blocat pe ambele sensuri de mers, urmând a fi reluat după efectuarea cercetării la fața locului si îndepărtarea autovehiculelor.
Poliția Rutieră recomandă conducătorilor auto să circule cu prudență în zonă și să respecte indicațiile polițiștilor.
„Din primele informații este vorba de trei victime, două încarcerate. La fața locului se deplasează două autospeciale de descarcerare, o autospecială de lucru cu apă și spumă, 2 echipaje SMURD și un echipaj din cadrul SAJ. În urma evenimentului rutier au rezultat trei victime conștiente. Nu a fost nevoie de descarcerarea lor. Victimele au fost preluate de echipele medicale și sunt transportate la spital cu politraumatisme, conștiente.”, a transmis ISU Braşov.
Articole înrudite
- Doi poliţişti de frontieră, înjunghiaţi într-o parcare de camioane de pe autostrada A1
- Camion răsturnat în râpă
- Cozi lungi la frontieră. Elicoptere Black Hawk supraveghează Autostrada Soarelui
- Un camion cu ciment a căzut în râul Olt. ce a făcut șoferul?
- Un polițist a amendat CNAIR că a nu a pus garduri de protecție pentru animale