FABULOS. Bulgaria va construi un gard la frontiera cu România
- Scris de tirmagazin3

Autorităţile bulgare au iniţiat procedurile pentru construirea unui gard la frontiera cu România, în scopul blocării răspândirii pestei porcine africane, informează presa de la Sofia.
Procedurile de pregătire a terenurilor pentru construirea gardului pe segmente ale frontierei Bulgariei cu România au început luni, informează publicaţia Sofia Globe. Măsura are obiectivul blocării răspândirii pestei porcine africane.
Ministrul bulgar al Agriculturii, Rumen Porojanov, a confirmat că sunt luate o serie de măsuri pentru oprirea transmiterii pestei porcine africane în Bulgaria, explicând însă că acest lucru nu va fi uşor.
Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentară din România a anunţat, sâmbătă, două noi cazuri de infectare cu virusul pestei porcine africane, în comuna Giurgeni din judeţul Ialomiţa, autorităţile intervenind de urgenţă. ANSVSA a precizat că cele două gospodării au fost puse sub supraveghere oficială şi au fost aplicate măsuri de restricţie pentru circulaţia persoanelor, animalelor, a produselor, subproduselor şi a mijloacelor de transport, animalele au fost sacrificate, iar carcasele ecarisate.
Lungimea frontierei României cu Bulgaria este de 631,3 km, dintre care 139,1 km este frontieră terestră, 470,0 km frontieră fluvială şi 22,2 km frontieră maritimă.
Articole înrudite
- UNTRR: România redeschide o rută de transport rutier între Europa și Orientul Mijlociu
- VIDEO A efectuat o depășire periculoasă și a ajuns într-un camion
- VIDEO Spania: 3 români arestați după ce au furat produse cu tot cu remorcile în care erau depozitate
- VIDEO Șofer de camion și-a ucis colegul cu care venise să tracteze un autobuz
- Momente dramatice. Un camion a luat foc în timp ce era parcat