Doi șoferi de camion, reținuți după ce au dat 700 euro mită la vamă Recomandat
- Scris de tirmagazin3

Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad informează că au fost prinși în flagrant doi șoferi de TIR în timp ce ofereau 700 euro drept mită polițiștilor de frontieră de la Nădlac I.
„În data de 21.05.2024, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad împreună cu polițiștii din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Județean Anticorupție Arad au prins în flagrant, în punctul de trecere a frontierei Nădlac I, pe suspecții C.A. și O.C., cetățeni români, în timp ce remiteau agenților poliției de frontieră (martori denunțători) suma de 700 de euro, pentru ca aceștia din urmă să nu își îndeplinească în mod corespunzător atribuțiile de serviciu privind controlul unui autocamion ce urma să transporte diverse bunuri din interiorul Uniunii Europene pe teritoriul României și astfel să nu aplice măsurile legale.
În cauză, se efectuează cercetări față de cei doi suspecți C.A. și O.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită. Urmărirea penală continuă. Facem precizarea că efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspecți nu înfrânge principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arată în informarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.
Articole înrudite
- Accident între un camion și un autoturism. Elicopterul SMURD intervine
- Petrom a inaugurat prima stație de încărcare electrică pentru camioane. Cât îți ia pentru un plin?
- VIDEO Șofer de camion, salvat în ultima clipă din cabina suspendată. „Nu vreau să mor”
- Amendă de 12.000 de lei pentru șoferul unui camion care a pus un „magnet” la tahograf
- Șoferul unei cisterne cu azot lichid, prins de polițiști când fuma în cabină