Doi români prinși într-un autocar lovit de camion în Dubai Recomandat
- Scris de tirmagazin3
Soții Andreea și Cosmin Ursăchescu trec prin momente de mare cumpănă după un accident în care au fost răniți, departe de casă. Evenimentul s-ar fi produs acum două zile, în timp ce medicii Ursăchescu se aflau împreună cu unul dintre copii, într-o vacanță în Dubai.
Ar fi fost vorba despre o coliziune a mașinii în care familia de medici se afla și un camion, coliziune urmată de rănirea mai multor persoane din mijlocul de transport cu care se deplasau și cei doi soți. Copilul ar fi singurul care a scăpat nevătămat, în timp ce Cosmin și Andreea Ursăchescu ar fi fost răniți și au ajuns la spital.
Ei sunt îngrijiți într-o unitate medicală din Dubai. Detaliile de ordin medical sunt foarte puține, dar, confirmă starea gravă în care se află. Dr Andreea Ursăchescu ar fi fost supusă deja unor intervenții chirurgicale, în timp ce dr. Cosmin Ursăchescu s-ar afla în comă. Alături de ei se află membri ai familiei, plecați de urgență din țară.
Soții Andreea și Cosmin Ursăchescu sunt medici specialiști, gastroenterolog, respectiv, ORL-ist. Ambii profesează exclusiv în mediul privat, în clinica familiei, una dintre cele mai mari din municipiul Buzău. (sansanews)
Articole înrudite
- Doi șoferi de camion, reținuți după ce au dat 700 euro mită la vamă
- Au furat un camion cu mâncare din Belgia și l-au adus în România
- Un europarlamentar cere dreptate pentru șoferul român de camion ucis în Belgia
- Șoferii de camion din Ucraina au blocat drumurile ca să nu fie luați în armată
- Un camion a luat foc pe autostradă. Daună totală!