Doi răniți în urma coliziunii între o cisternă cu carburanţi şi un autoturism
- Scris de tirmagazin3

Două persoane au fost rănite, luni, în urma unui accident rutier în care au fost implicate o cisternă care transporta carburanţi şi un autoturism, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani, Dorina Lupu.
Coliziune între cele două autovehicule a avut loc pe drumul naţional DN 29 care face legătura între municipiul Botoşani şi oraşul Săveni, iar după impact cisterna a ieşit de pe carosabil, însă fără a se răsturna şi fără a fi înregistrate scurgeri de carburanţi.
"În urma accidentului au rezultat două victime, preluate de cele două echipaje SMURD aflate la faţa locului. Una dintre persoane a fost transportată la spital cu echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD. Cealaltă refuză transportul la spital. Totodată, pompierii au intervenit pentru înlăturarea pericolului de incendiu, fiind deconectate bornele bateriei autoturismului. De asemenea, s-au luat măsuri pentru prevenirea unei situaţii de urgenţă", a afirmat Lupu.
Poliţiştii urmează să stabilească modul de producere a accidentului, după ce au existat informaţii contradictorii cu privire la cauze. Şoferul autoturismului a declarat că autocamionul ar fi pătruns pe contrasens, în urma exploziei unei anvelope, în timp ce celălalt şofer a declarat că autoturismul ar fi intrat pe sensul opus.
Articole înrudite
- UNTRR: România redeschide o rută de transport rutier între Europa și Orientul Mijlociu
- VIDEO A efectuat o depășire periculoasă și a ajuns într-un camion
- VIDEO Spania: 3 români arestați după ce au furat produse cu tot cu remorcile în care erau depozitate
- VIDEO Șofer de camion și-a ucis colegul cu care venise să tracteze un autobuz
- Momente dramatice. Un camion a luat foc în timp ce era parcat