Condamnat pentru șpagă, s-a angajat din nou la ARR Recomandat
- Scris de tirmagazin3
Sebastian Sabău, unul dintre foştii inspectori de trafic ai Autorităţii Rutiere Române din Bihor condamnaţi definitiv cu suspendare, în 2015, pentru că percepeau taxe de protecţie ca să nu-i amendeze pe şoferii găsiţi cu nereguli, s-a întors la „locul faptei".
Presa a aflat cu stupoare că Sabău a fost reangajat încă de anul trecut în cadrul ARR Bihor, adică în instituţia pe care o transformase într-un adevărat „sereleu", fiind interceptat în timp ce „jumulea" transportatori de bani, ciment, rigips şi gleturi.
Omul şi-a ispăşit pedeapsa şi şi-a obţinut reabilitarea, zic şefii ARR din Bucureşti, susţinând că Sabău a fost reîncadrat prin concurs, unde se menţionează că şpăgarii condamnaţi nu pot participa, dar şi că sunt exceptaţi cei pentru care a intervenit reabilitarea, adică fapta le-a fost ştearsă din cazier.
Pe româneşte, deşi a fost dovedit şpăgar, omul e acum curat, spălat, numai bun de pus la treabă. Plus că, spun tot ei, Sabău şi-a câştigat noul post de referent pentru că a fost cel mai bun dintre candidaţi, chestiune care nu-i de mirare, din moment ce lucrase ani buni în instituţie şi, deci, ştia legislaţia şi-n somn.
Ba chiar şi cum se încalcă, după cum s-a dovedit.
Articole înrudite
- Un camion și un autotusirm s-au izbit
- Un camion a derapat și alte două mașini au lovit un parapet
- Restricții de circulație pe teritoriul Ungariei pentru autovehiculele de mare tonaj, în perioada Rusaliilor catolice
- Accident între un buldoexcavator şi un camion
- Autoutilitară făcută praf după impactul cu un camion